SURSE DE CALORII

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE GLUCIDE?

Glucidele, numite de asemenea şi carbohidraţi sau hidraţi de carbon, re-prezintă cea mai accesibilă sursă de energie pentru organism, asigurând 50-55% din aportul energetic total. Deşi cantitativ glucidele organismului reprezintă numai 0,3% din greutatea corpului, importanţa lor este extrem de mare, având un dublu rol: energetic şi structural.

Glucidele sunt utilizate pentru menţinerea temperaturii corporale şi întreţi-nerea funcţiilor vitale şi asigură energia pentru eforturile musculare. Sistemul nostru nervos, creierul ş i alte organe cum ar fi inima, plămânii, rinichii, intestinul şi celulele sanguine au în mod special nevoie de glucide şi nu pot funcţiona normal fără acestea. Pe lângă rolul de combustibil pentru toate celulele, glucidele participă şi la alcătuirea membranelor celulare, a ţesutului conjunctiv şi de susţinere, a ţesutului nervos, precum şi a unor componente cu rol funcţional de bază, cum sunt hormonii, enzimele şi anticorpii.

Există mai multe tipuri de glucide:

• glucidele simple: în această categorie se disting monozaharidele (formate dintr-o moleculă elementară) şi dizaharidele (două molecule asociate). Aceste zaharuri se numesc “rapide”, deoarece sunt absorbabile imediat în sânge. Toate, cu excepţia fructozei, au inconvenientul de a stimula prea brusc mecanismele reglării glicemiei (secreţia de insulină) şi de a nu potoli senzaţia de foame pentru perioade îndelungate de timp. Absorbţia fructozei este la fel de rapidă ca a glucidelor simple, dar doar jumătate din cantitatea de fructoză este utilizată imediat, iar cealaltă jumătate este stocată sub formă de glicogen. Din acest motiv ingestia sa nu declanşează secreţia de insulină.

• • • monozaharidele:

  • • • glucoza este puţin regăsită în stare liberă în alimente, intră în compoziţia a numeroase alte glucide. Glucoza este combustibilul principal al corpului uman şi element de bază al glicogenului.

      • fructoza, prezentă în miere şi în fructe, participă alături de glucoză laformarea zaharozei.

  • • • galactoza intră în compoziţia lactozei (zahărul din lapte), în asoci-aţie cu glucoza.

    • dizaharidele:

  • • • zaharoza, sau zahărul obişnuit, cel mai răspândit în natură, este compus dintr-o moleculă de fructoză şi una de glucoză. Poate fi obţinută din sfecla şi trestia de zahăr. Se găseşte în fructe şi legume.

  • • • lactoza, glucid prezent în lapte şi produsele lactate.

  • • • maltoza se găseşte în cereale şi bere.

• glucidele complexe – sunt numite şi polizaharide sau “glucide lente”, deoa-rece se absorb în mod progresiv în intestin. Ele trebuie să se descompună, într-o primă fază, în molecule glucidice elementare (glucoză, fructoză şi galactoză) înainte de a fi absorbite. Producţia de insulină este mai bine reglată în urma consumului glucidelor lente, deoarece eliberarea de mici molecule de glucoză în sânge este progresivă în timp. Glucidele complexe furnizează pe lângă energie (glucoză) şi alte elemente nutritive.

Polizaharidele sunt glucide compuse din mai multe molecule de monoza-haride asociate. Principalele polizaharide digerabile sunt:

• • • amidonul: prezent în alimentele de origine vegetală, cum ar fi cerea-lele, leguminoasele, cartofii şi anumite fructe (banane, castane).

    • glicogenul: glucid de origine animală, constituind o parte a rezer-velor de energie stocate în ficat şi în muşchi. Este compus dintr-un lanţ de mai multe molecule de glucoză. Aportul alimentar de glicogen este aproape nul, dar organismul este capabil să îl producă şi să îl folosească în perioadele interprandiale.

De unde ne procurăm glucidele?

Sursele alimentare de glucide sunt variate, iar glucidele se găsesc în dife-rite proporţii în alimentele dulci.

Glucidele simple (mono- şi dizaharide) sunt absorbite ca atare şi apoi sunt disponibile ca sursă de energie în organism, iar cele complexe (oligo- şi polizaha-ride) sunt mai întâi transformate în glucide simple şi apoi absorbite. Acest lucru stă la baza indexului glicemic al alimentelor (vezi mai jos). Fructele, mierea de albine, siropurile sunt alimentele care conţin în cantitate mare glucide simple, în timp ce glucidele complexe sunt conţinute în special în cereale şi legume.

S-a crezut anterior că o anumită cantitate de glucide are acelaşi efect asupra creşterii glicemiei, indiferent de sursa alimentară de provenienţă. Această concepţie a fost infirmată de studii actuale, care demonstrează , de exemplu, că 30 g de glucide din pâine nu au acelaşi efect asupra glicemiei ca 30 g de glucide din fructe sau din paste făinoase. Glucidele din pâinea albă sunt glucide rafinate, obţi-nute prin prelucrare, prin urmare cu structură simplă; ele vor creşte mai rapid glicemia decât glucidele din pastele făinoase sau din pâinea intermediară sau neagră, care conţin glucide complexe.

Creşterea bruscă a glicemiei este urmată de un răspuns din partea organismului ce tinde să aducă valorile glucozei din sânge spre valorile normale, prin creşterea secreţiei de insulină. Când acest lucru se realizează rapid, secreţia insulinică conduce la o scădere bruscă a glicemiei, ducând la apariţia unor simptome de hipoglicemie, în special a senzaţiei de foame. Astfel de variaţii ale glicemiei, cu fenomenele ulterioare implicate, pot fi evitate printr-un aport corespunzător de alimente bogate în glucide complexe, aducând beneficii impor-tante pe termen scurt şi lung. De aceea, nu doar cantitatea glucidelor este de luat în seamă în cadrul unei alimentaţ ii sănătoase, ci şi calitatea acestora, un consum de alimente bogate în glucide lent absorbabile fiind recomandat.

CE ESTE INDEXUL GLICEMIC?

Indexul glicemic (IG) al unui aliment măsoară cât de repede creşte glicemia acel aliment (şi declanşează mecanismele de reglare a glicemiei) . Ca etalon s-au folosit pâinea albă şi glucoza, cărora li s-a conferit o valoare a IG de 100%; în funcţie de acesta s-au putut compara diferite alimente, împăr ţite ulterior în alimente cu index glicemic mare (>70), mediu (55-70) şi mic (<55).

IG este influenţat de concentraţia în glucide a alimentelor, dar şi de o serie de alţi factori, cum ar fi conţinutul în proteine, lipide şi fibre alimentare, prezenţa amidonului greu digerabil, mărimea particulelor de amidon, conţinutul în apă al alimentelor, modul de preparare a hranei, amestecul de alimente etc. De exemplu, un aliment bogat în lipide consumat concomitent cu un aliment cu index glicemic mare, îi scade acestuia din urmă indexul glicemic. Un glucid rapid consumat la sfârşitul unei mese se comportă la fel ca un glucid lent. Prin urmare, valoarea IG al unui aliment poate fi modificată în practică, deoarece de obicei se consumă alimentele în asociere.

Alimentele cu index glicemic scăzut sunt în general formate din glucide complexe, mai greu digerabile şi sunt recomandate datorită multiplelor efecte be-nefice: evită variaţiile glicemice mari, dau saţietate mai îndelungată şi întârzie senzaţia de foame, iar pe termen lung s-au demonstrat a influenţa pozitiv nivelurile colesterolului „bun” şi prin urmare scăderea incidenţei evenimentelor cardiovasculare.

 CE CANTITĂŢI DE GLUCIDE TREBUIE SĂ CONSUMĂM?

Glucidele trebuie să aduc ă 50- 55% din aportul energetic zilnic. Astfel, un adult cu greutate medie (70 kg) care desfăşoară o activitate fizică moderată are nevoie de 300-400 g glucide pe zi, iar sursele de glucide sunt recomandate a fi alimentele cu conţinut bogat în glucide complexe şi cu index glicemic mic.

Persoanele care consumă cantităţi crescute de zahăr au un aport caloric crescut faţă de cei care consumă cantităţi mici de zahăr şi un aport de vitamine şi minerale mai redus decât al acestora.

Consumul de glucide în cantitate mai mare decât cea recomandată contribuie la creşterea ponderală. De asemenea, consumul de produse zaharoase şi bogate în amidon contribuie la producerea cariilor dentare.

CE SUNT FIBRELE ALIMENTARE?

Polizaharidele fără amidon se împart în hidrosolubile (formând geluri, pectine, gume) şi insolubile (celuloză şi lignină) . Fibrele alimentare sunt constituenţi vegetali, alcătuiţi în principal din glucide nedigerabile (celuloză, hemiceluloză, lignină, pectină) ce formează peretele celulelor vegetale (polizaharide de structură sau parietale), fiind ingerate odată cu alimentele. Deoarece fibrele alimentare nu se digeră, ele au rol în asigurarea unui tranzit intestinal normal, prin stimularea secreţiei salivare şi sucului gastric şi încetinirea ratei de digestie şi absorbţie.

Fibrele alimentare se găsesc în produsele de origine vegetală. Nu se cunoaşte exact efectul fierberii asupra conţinutului în fibre, dar se pare că există o diferenţă mică între cele fierte şi cele crude.

Se recomandă un aport de 14 g fibre pentru fiecare 1000 kcal ingerate, ceea ce corespunde unui aport de 25-35 g fibre/zi. Raportul între fibrele inso-lubile şi cele solubile trebuie să fie de 3/1.

DE CE NE SUNT NECESARE FIBRELE ALIMENTARE?

Dietele bogate în fibre alimentare se asociază cu o incidenţă sc ăzută a bolilor cardiovasculare. Fracţiunile solubile ale fibrelor alimentare pot reduce LDL-colesterolul. Conţinutul crescut de fibre în dietă se asociază cu o incidenţă mai scăzută a diabetului zaharat. Pectinele şi gumele reduc creşterea glicemică prin întârzierea evacuării gastrice, reducerea duratei tranzitului intestinal şi prin reducerea absorbţiei glucidelor. Consumul excesiv de fibre poate să interfere cu absorbţia de calciu şi zinc, mai ales la copii şi vârstnici.

Dietele sărace în fibre reprezintă un factor de risc pentru cancerul de colon. Rolul protector al fibrelor constă în reducerea expunerii la substanţele toxice care traversează colonul, prin reducerea concentraţiei acestora şi a duratei tranzitului. Acizii graşi cu lanţ scurt produşi din fibrele ingerate protejează integritatea tractului intestinal.

Sfaturi practice

• Glucidele stau la baza alimentaţiei, asigurând 50-60% din aportul energetic.

• Alimentele ce conţin glucide simple trebuie consumate cu moderaţie; având un index glicemic mare, ele se absorb rapid, cresc brusc glicemia şi induc foame.

• Sunt recomandate glucidele complexe cu indice glicemic mic, care au un timp de absorbţie mare şi cresc lent glicemia. Acestea se găsesc predo-minant în legume şi fructe şi îşi datoresc proprietăţile şi prezenţei fibrelor alimentare.

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE PROTEINE?

Proteinele sunt constituenţi esenţiali ai organismului. Toate proteinele sunt formate din aproximativ 20 aminoacizi din care aproape jumătate se numesc neesenţiali, deoarece pot fi sintetizaţi în organism din alţi aminoacizi. Alţi 9 aminoacizi, numiţi esenţiali, trebuie aduşi prin alimentaţie, deoarece organismul nu îi poate forma.

Proteinele se clasifică în funcţie de valoarea lor biologică, determinată de conţinutul în aminoacizi esenţiali. Proteinele animale au o valoare biologică mai mare decât cele vegetale. Orice proteină fără unul din aminoacizii esenţiali (incompletă) are o valoare biologică scăzută.

De ce ne sunt necesare proteinele?

Rol structural – sunt componente ale tuturor celulelor, fiind necesare creşterii şi refacerii ţesuturilor.

Rol funcţional – în desfăşurarea proceselor metabolice, reglarea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic. Sunt componente structurale ale diverselor enzime şi hormoni. Pot îndeplini funcţii specifice (anticorpi).

Rol energetic – evidenţiat prin degradarea compuşilor rezultaţi din transformarea lor, până la etapa finală de CO₂ şi H₂O.

De unde ne procurăm proteinele?

Alimentele derivate din animale, incluzând carne, peşte, ouă şi majoritatea produselor lactate conţin proteine complete. Soia este singura plantă ce conţine proteine complete. Cea mai mare valoare proteică se regăseşte în lapte şi ouă. Proteinele incomplete nu asigură un aport adecvat de aminoacizi. Multe plante alimentare conţin cantităţi considerabile de proteine incomplete, cele mai bune

surse fiind cerealele şi legumele. Unele alimente bogate în proteine, cum sunt carnea de oaie, porc, raţă sau ouăle, conţin şi cantităţi importante de lipide.

În general, consumăm un amestec suficient de proteine complete şi incomplete care nu pune probleme deosebite de sănătate.

Ce cantităţi de proteine trebuie să consumăm?

Necesarul de proteine depinde de necesităţile de dezvoltare a organis-mului şi de valoarea biologică a acestora, în funcţie de dietă. Aportul recomandat se bazează pe cantitatea de proteine necesară pentru menţ inerea echilibrului între cantitatea de azot consumată sub formă de proteine şi azotul eliminat zilnic. Aportul total de proteine trebuie să fie de 10 -15% (maxim 20%) din totalul calo-ric, jumătate de origine animală şi jumătate de origine vegetală. Pentru cele cu valoare biologică mare este suficient un aport de 0,6 g/kgcorp/zi. Necesarul proteic creşte la 0,85 g/kgcorp/zi pentru proteinele cu valoare biologică scă zută, aceste valori fiind ajustate şi în funcţie de perioadele specifice de dezvoltare.Fenilalanină

Conţinutul în aminoacizi esenţiali al proteinelor din diverse surse alimentare

Sfaturi practice

• Consumaţi în special alimente ce conţin proteine complete.

• Proteinele trebuie consumate atât din surse animale cât şi vegetale, în proporţie echilibrată.

• Aportul proteic trebuie ajustat în funcţie de necesităţile organismului; în perioadele de creştere şi dezvoltare aportul proteic trebuie să fie mai mare.

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE LIPIDE?

Lipidele (sau corpii graşi) constituie o familie de compuşi insolubili în apă. Datorită insolubilităţii în apă, lipidele au proprietăţi particulare, determinate de structura şi caracteristicile fizico-chimice ale diverselor molecule din compo-nenţa lor.

Lipidele joacă roluri esenţiale în organism, în special în menţinerea inte-grităţii membranelor celulare, în transmiterea nervoasă şi în procesul de absorbţie a nutrienţilor.

Lipidele alimentare sunt alcătuite din molecule de acizi graşi esterificaţi sub formă de trigliceride şi fosfolipide. Sterolii alimentari sunt în principal reprezentaţi de colesterol şi steroli de origine vegetală (fitosteroli).

În ceea ce priveşte acizii graşi, la fel ca şi pentru aminoacizi, o serie dintre aceştia nu pot fi sintetizaţi de organism; este vorba despre acizii graşi esenţiali, sursa lor fiind exclusiv alimentară. Pe de altă parte, în funcţ ie de saturaţia în hidrogen a moleculei lor, acizii graşi se clasifică în saturaţi şi nesaturaţi. Acizii graşi nesaturaţi pot fi mono- sau polinesaturaţi. Grăsimile de origine animală conţin mai mulţi acizi graşi saturaţi, iar cele de origine vegetală au acizi graşi nesaturaţi, aceştia din urmă dovedind proprietăţi protective cardiovasculare.

Colesterolul reprezintă o substanţă absolut necesară organismului ş i care se găseşte doar în alimentele de origine animală, dar poate fi sintetizat şi în organism. Ingestia unor cantităţi crescute din aceste alimente duc la niveluri cres-cute ale unor fracţiuni ale colesterolului (LDL-colesterol), care predispun la îmbolnăvire.

De unde ne procurăm lipidele?

Lipidele se găsesc în produsele de origine animală, în uleiuri şi lactate. Lipidele se găsesc incluse şi în preparate cum ar fi prăjituri, creme, alimente prăjite, snacks-uri.

Alimentele bogate în lipide:

• au cea mai mare densitate energetică (furnizează cea mai mare cantitate de energie pe cel mai mic volum de aliment consumat);

• sunt cele mai apetinsante, mai ales cele asociate cu glucide (îngheţata, ciocolata, produsele de patiserie), având o componentă afectivă importantă;

• ameliorează mai puţin senzaţia de foame decât în cazul consumului de alimente bogate în glucide;

• excesul de lipide este stocat, ele neavând capacitatea de a-şi stimula propria lor oxidare, ceea ce duce la obezitate.

Conţinutul lipidic al diverselor grupe de alimente

Ce cantităţi de lipide trebuie să consumăm?

Alimentaţia sănătoasă nu trebuie să conţină un aport de lipide mai mare de 30% din aportul energetic total zilnic. Din acestea, mai puţin de 10% vor fi furnizate de acizii graşi saturaţi, 10% de acizii graşi mononesaturaţi şi 10% de acizii graşi polinesaturaţi forma cis. În timpul ultimei decade, studiile efectuate au dus la concluzia că un consum de 1-2 g/zi de acizi graşi polinesaturaţi este bun pentru menţinerea stării de sănătate. S-a arătat că acizii graşi polinesaturaţi au un efect benefic şi în unele boli, cum ar fi artrita reumatoidă şi dermatita atopică.

Se pare că peştele consumat de două ori pe săptămână are rolul de a reduce mortalitatea de cauză coronariană, iar consumul de alimente bogate în acizi graşi polinesaturaţi ω-3 reduce riscul de mortalitate cardiovasculară la cei care au avut deja un eveniment cardiovascular.

Un aport crescut de lipide conduce la apariţia dislipidemiilor, care se asociază cu un risc mare de apariţie a bolilor cardiovasculare.

Sfaturi practice

• Se recomandă un consum moderat de lipide în alimentaţie, datorită multiplelor consecinţe negative ale unei diete bogate în lipide (creştere ponderală, ateroscleroză etc.).

• Aportul de lipide saturate trebuie să fie sub 10% din consumul energetic zilnic.

• Dieta echilibrată se bazează pe aportul de grăsimi în special din surse vege-tale, alături de carnea de peşte şi lactate.

• Un rol important revine calităţii lipidelor consumate, alimentele bogate în acizi graşi polinesaturaţi având efecte protectoare cardiovasculare.

Necesarul caloric şi de principii alimentare la diferite vârste